Localitatea Jina
Sus pe Muntele din Jina
Atestată documentar în anul 1396, comuna Jina este un punct esențial de reper pen-tru drumeții pe străbat Munții Cindrel. Comuna este așezată la 49 km de Sibiu, pe dealurile ce premerg Munţilor Cindrel.
Accesul în comună se poate face pe două căi, ambele pornind din DN1 Sibiu-Sebeș-Al-ba: pe DJ Sibiu-Săliște-Jina (25 km, DJ 106E).
Muzeul Pastoral Jina
Pasiunea pentru tradiție și cultură a făcut ca o localnică să își transforme locuința în muzeu etnografic. Ileana Morariu a adunat piese tradiționale pentru gospodăria jină-rească de odinioară și a decorat interioarele cu blidare vechi, farfurii de ceramică sau de porţelan, costume de sărbătoare grupate în perechi, pieptare și sumane. Pereţii sunt acoperiţi de icoane, cruci de mână, șterga-re și fotografii vechi. Nu lipsesc paturile cu perne frumos cusute, mesele, scaunele, la-viţele, lăzile de zestre. În toate încăperile gospodăriei sale, sunt expuse peste 3.200 de obiecte.
Biserica ,,Sf. Mihail și Gavriil”
În urma unei vizite la Jina, localnicii i-au spus Măriei Sale Regele Carol II-lea că bise-rica ortodoxă este mult prea mică pentru un sat atât de numeros. Regele şi-a ţinut promi-siunea şi a ajutat jinarii la construirea unei noi biserici, mult mai mari şi mai mândre de-cât cea veche. Construită între anii 1937-1939, noua biserică domină întreaga zonă prin arhitectura şi dimensiunile sale, pe drept cuvânt considerată o Catedrală a Munţilor.
Biserica are două intrări, una pentru fe-mei şi una pentru bărbaţi şi este atât de spaţioasă încât poate primi peste 2000 de credincioşi.